boțocănésc V. coțobănesc.

coțobănésc (mă) v. refl. (vsl. kobacati, rut. dial. kacabáti-sĕa, a face tumbe; sîrb. kobácati se, a tropoi; bsl. kobacáti, a merge în brîncĭ, a se cățăra, kobáciti se, a face tumbe, d. vsl. bacati, rus. bacátĭ, a bate din palme, rut. bácĭkati, a izbi. Bern.). Est. sud. Fam. Mă trudesc prea mult pînă să reușesc (mă mocoșesc, mă bosîncesc, mă puchinesc, mă bunghinesc): m’am coțobănit un ceas pîn’am găsit piperu’n cămară. Nord. Opun rezistență, mă burzuluĭesc: s’au pus de pricină și nu voĭaŭ să dea cartea, aŭ prins a se coțobăni (Kir. Șez. 30, 202). – În sud ob. mă boțocănesc.