blidar, blidare, s.n. 1. Etajeră suspendată; suport pentru farfurii. ■ „Blidaru din Țara Lăpușului, asemănător cu cel din Maramureș, Chioar sau Oaș, se confecționa dintr-o ramă-cadru sculptată din lemn de fag, la care se atașa un coș de forma unei iesle din nuiele sau șipci curbate («brățări») din arin, alun sau răchită. Blidarul își avea locul, de obicei, pe peretele median, în preajma cuptorului și servea atât pentru ținut blide, cât și pentru ținut linguri” (Mirescu, 2006: 124). 2. Adâncitură, depresiune. ■ (top.) Blidari, sat aparținător de loc. Baia Mare, situat pe Valea Firizei; cascadă situată la confluența văilor Stur și Blidari, în Munții Ignișului; Valea Blidari, pârâu ce izvorește din Munții Gutâi și se varsă în Firiza, colonie silvică (Meruțiu, 1936: 34); Blidari, vârf (1.011 m) la est de Igniș; carieră de andezit, situată la 22 km nord de Baia Mare. ■ (onom.) Blidar(u), nume de familie frecvent în zona Codru, preponderent în loc. Băița de sub Codru. (Sec. XV). – Din blid „farfurie” + suf. -ar.