blid, -e, s.n. – 1. Strachină de lut sau tablă: „Cer la mută de mâncat / Ie-mi dă blidu nespălat” (Memoria 2001: 100). 2. Farfurie, din lut ars, smălțuită și pictată, care se agață ca ornament pe pereții interiori ai caselor; mai demult, era un semn al bunăstării familiei respective: „Și-am uitat, mândră, să-ți spui / Câte blide-aveți în cui: / Patru cu a mâțului” (Memoria 2001: 102). – Din sl. blidŭ (Miklosich, DEX).