BLEOJDIT², -Ă, bleojdiți, -te, adj. Lăsat în jos; turtit, pleoștit. Umbli cu pălăria găurită, bleojdită. STANCU, D. Îi măturase și, îi cîntărise și el... Mustățile mai crescute la unii, mai bleojdite la alții. PAS, L. I 291. Cățelușii, care pîn-aci stau pe lîngă foc cu urechile bleojdite și cu nasurile sub coadă, se repeziră ca niște săgeți, se năpustiră spre babă. FOFESCU, B. I 98. – Pronunțat: bleoj-.