BIZUIT adv. și s. f. 1. Adv. (Trans. SV) Chiar, tocmai, cu adevărat, cu siguranță. Cel ce-i culcat în iesle, acela-i bizuit cel Isus, fiiul lui Dumnezău. CÎNTEC DE CRĂCIUN. 2. S. f. (Ban.) în loc. adv. Cu bizuita = chiar, tocmai, cu adevărat, cu siguranță. Sanè. Cu bizuita. Bézonyossan. LEX. MARS., 244. Etimologie: bizui. Cf. adevăr, așași (2). adverb substantiv feminin