Definiția cu ID-ul 899347:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIZUÍ, bizui și bizuiesc, vb. IV. Refl. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau, rar, «în ») A se încrede, a se întemeia, a se baza, a se lăsa în seama sau în nădejdea cuiva său a ceva. Spînu se zvîrlise în picioare și, bizuit în prăjină... trăsese lîngă el... prada. SADOVEANU, N. F. 102. Se bizuia Lică pe cît se bizuia pe ajutorul stăpînilor săi, dar mai mult se bizuia pe chiar a sa cumințenie. SLAVICI, O. I 174. Bizuindu-se cu încredere pe reazimul lor ostășesc... petreceau zilele în vesele ospețe. ODOBESCU, S. I 171. ◊ (Mai rar construit cu dativul) Gruie, Gruie, fătul meu, Tu ești mîncat de robie, Nu mă pot bizui ție. ȘEZ. I 110. 2. A se încrede în puterile sale, a cuteza, a se încumeta să... Cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia, pe loc, îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Între toți oamenii din împărăția mea numai un pădurar se bizuiește la treaba asta. CREANGĂ, P. 211. [Hercule] se bizuia a se lupta cu zeii. ISPIRESCU, U. 41.