BIZANTIN, -Ă, bizantini, -e, adj. 1. De la Bizanț, din vremea împărăției bizantine, propriu Bizanțului. Cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină EMINESCU, N. 38. ◊ Imperiul bizantin = imperiul roman de răsărit (care a ființat între anii 395 și 1453). Stil bizantin = stil propriu artei creștine, dezvoltat pe teritoriul imperiului roman de răsărit; se caracterizează prin predominarea cupolei și a liniilor curbe în arhitectură, prin marea bogăție de culori și aurituri, prin formalism și lipsă de expresivitate. Biserica [Trei Ierarhi], de stil mestecat gotic și bizantin, e pe dinuntru zugrăvită. NEGRUZZI, S. I 284. (Eliptic) Într-un ungher neobservat am găsit o veche icoană bizantină. GALACTION, O. I 245. 2. Fig. După moravurile claselor dominante din Bizanț; corupt, perfid.