bivuac s.n. 1 Staționare temporară (în corturi sau sub cerul liber) a trupelor în afara localităților sau a taberelor. ♦ Porțiune de teren pe care se face această staționare. 2 Adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști. • sil. -vu-ac. pl. -uri. /<fr. bivouac, cf. germ. bei „la”, Wacht „veghe”.