bitang, bitangi, (bditang, bitan), s.m. – (reg.) 1. Străin: „Că o bditangă de om o dinit în sat…” (Papahagi, 1925: 304). 2. Vagabond. 3. Bandit, șmecher, lotru. 4. Copil din flori, bastard; ștrengar: „Să nu-ș deie fetele / După tăți bdităngile” (Țiplea, 1906: 455). – Din magh. bitang „bastard; vagabond” (Scriban, Cihac, DER, MDA).