BINTĂTUIALĂ s. f. (Ban., Trans. SV) Pedepsire. Voi mărturisi din bintătuiala îngerilor răi, a lumii dintîi cu potopul. PP, 7^r. Bintătuiala cu toată voia păcatelor care am făcut. CAT. B, 38; cf. FOGARASI, apud TEW; SAVA, RÎNDUIALA SĂBORULUI; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; PP, 4^v. Variante: bintătluială (FOGARASI, apud TEW). Etimologie: bintătui + suf. -eală. Vezi și bintă, bintătui. Cf. bintă, pedepsitură. substantiv feminin