BICIUITOR, -OARE, biciuitori, -oare, adj. 1. Care lovește, care face să usture. Vînt biciuitor. 2. (Despre vorbe, scrieri, critici) Usturător, aspru, necruțător. Satiră biciuitoare. ♦ (Substantivat) Critic aspru, satiric. Caragiale este un aprig biciuitor al moravurilor burghezi.