BICIUIRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a biciui și rezultatul ei. Năstase înfășură caii în două biciuiri și trăsura începu a fugi spre răsărit, cătră Moldova. SADOVEANU, O.III 75. ◊ Fig. Și carnea le-au aruncat Păsărilor cerului... Biciuirii ploilor, Zloatelor, noroaielor. BENIUC, V. 163. Înaintau cu anevoie împotriva biciuirilor vîntului. SADOVEANU, F. J. 431. Marea tace odihnită De biciuirile furtunii. MACEDONSKI, O. I 153.