Definiția cu ID-ul 898788:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BICIUÍ, biciuiesc și bíciui, vb. IV. Tranz. 1. A bate (pe cineva) cu. biciul, a da (cuiva) bice. Li se moaie [boilor] genunchii. Cum poți să-i mai biciui? STANCU, D. 194. ♦ A lovi (fără voie), producînd usturime. În fuga nebună ierburile îl biciuiau și i se încolăceau ca șerpii de picioare. GÎRLEANU, L. 32. ◊ Fig. Se îndoiau ca niște arcuri și biciuiau văzduhul sărmanele crengi negre ale fagilor uzi de ploaie. DUMITRIU, N. 187. Soldații se strînseră mai bine în mantale, biciuiți de-un vînt... care le învăluia picioarele. CAMILAR, N. II 256. 2. Fig. A face (pe cineva) să sufere, a chinui (moralicește). Rîde... de farsa pe care mi-o joacă... De felul în care mă biciuie pînă la sînge cu frica și cu deznădejdea. DUMITRIU, B. F. 151. Biciuită într-una cu limba de bunica, mama... a urcat dealul. STANCU, D. 16. 3. Fig. A satiriza fără cruțare. În aceste comedii, Cara- giale biciuiește o concepție. IBRĂILEANU, SP. CR. 228. Donici biciuia viciurile prin fabulele sale. NEGRUZZI, S. I 334. ◊ Refl. pas. Haideți... la teatru romînesc, Unde relele din fire Necruțat se biciuiesc. ALECSANDRI, T. I 150. – Variantă: (regional) zbiciuí (TEODORESCU, P. P. 151) vb. IV.