bicaș, bicași, (bdicaș, bghicaș, bicaz), s.m. – (reg.) 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop, 1970; v. și Dăncuș, 1986: 79). Circulă numai în Trans. și Mold. ♦ (top.) Bicaz, comună situată în zona Codru. – Din magh. békasó „cuarț; sarea-broaștei” (Cihac, DER, MDA); „de aici toponimul Bicaz” (DER, Scriban).