BEZNĂ s. f. Întuneric mare, de nepătruns; întunecime adîncă. Zări aievea o sumedenie de alte umbre care creșteau și se topeau mereu în beznă. MIHALE, O. 505. N-o să ne rătăcim.. în bezna asta? GALACTION, O. I 209 [La cinematograf] Se face beznă. Tremurînd apare Pe pînza albă, fără nici o cută, Un domn cu cioc. TOPÎRCEANU, F. O. 59. ◊ (Metaforic) Cioplim din beznă forme de lumină. BENIUC, V. 7. ◊ (Adesea ca atribut al lui «întuneric», spre a arăta o întunecime desăvîrșită) E admirabil în automobil, prin întuneric beznă, în ploaie. CAMIL PETRESCU, T. II 100. Era-ntuneric beznă Și nu vedea că plîng. COȘBUC, P. I 267. La lăptărie, întuneric beznă. CARAGIALE, O. II 241. ♦ Fig. Neștiință, ignoranță. Clasele exploatatoare au ținut poporul în beznă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 360.