BETELIE, betelii, s. f. Fîșie cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc., încingînd mijlocul corpului; tivitură făcută în același loc (ca să se poată trece prin ea o baieră, un șiret etc.); p. ext. marginea tivită la răscroiala sau la mînecile cămășii sau iiei. V. bantă, bentiță. Tu porți... pantaloni pe care-i leapădă tatăl tău și pe care mama îi scurtează, îi strînge la betelii pe măsura ta. PAS, Z. I 66. Privi lung la mijlocul ei subțire, mlădios și sugrumat în betelia rochiei zdrențăroase. DELAVRANCEA, V. V. 121. [Iia] se încheie la mînicuțe cu o betelie decorată. ODOBESCU, S. I 418.