Definiția cu ID-ul 898567:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii, animal cu coarne mari și întoarse spre spate, cu corpul acoperit de lînă bogată. Ciobanii urcau pe urmele oilor, fluierînd și azvîrlind măciucile după berbeci. PREDA, I. 140. Cînd părintele Raicu îi muștrului asupra băuturii, Constandin Știulete făcu: «Mm!», ca un berbec înjunghiat. PAS, L. I 13. Berbeci are sute-ntregi Cu cozile pe telegi. ALECSANDRI, P. P. 201. 2. Constelație din emisfera boreală (unul din cele douăsprezece semne ale zodiacului), în dreptul căreia trece soarele între 21 martie și 21 aprilie. II. (Amintind de luptele berbecilor, care se izbesc cu capul unii pe alții) 1. (Învechit, în arta militară a antichității și a feudalismului) Mașină de război constîrid dintr-o bîrnă lungă de lemn tare, terminată la un capăt cu o bucată de bronz sau fier, lucrată în forma unui cap de berbec și care se întrebuința la spargerea și dărîmarea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Trunchi gros de lemn de stejar cu care se bătătorește un loc sau se bat parii și stîlpii în pămînt; bloc metalic (de oțel moale sau de fontă) pentru baterea piloților în lucrările de construcție. Oamenii bateau în apă, cu berbeci, stîlpii podidui. GALACTION, O. I 330. ♦ Bloc de fontă dură, care, ridicat și coborît printr-un mecanism special, servește, la spargerea bucăților mari de fontă. – Variantă: berbece (SADOVEANU, M. C. 17, EMINESCU, N. 34) s. m.