BELCIUG, belciuge, s. n. Verigă de metal, fixată solid de ceva, prin care se trece un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atîrna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpînire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mînă. (Fam., cu aluzie la un joc cu belciugele) Doar nu m-ai cîștigat la belciuge, se spune aceluia care îți pretinde să faci un efort prea mare. – Slav (v. sl. bĕličugŭ).