belciug s.n. 1 Verigă sau inel de metal, asamblat cu o scoabă sau cu un șurub de fixare, care servește la legarea sau fixarea unui lanț, a unui cablu etc. ◊ Expr. A pune (sau a atîrna) cuiva belciugul în nas = a) a pune stăpînire pe cineva; b) a avea pe cineva la mînă. A duce pe cineva cu belciugul (de nas) = a conduce pe cineva după propriul interes (înșelîndu-l). (fam.) A (nu) fi cîștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate pretinde orice fel de serviciu. 2 (hidrol.) Lac în formă de semicerc, format pe bucla unui meandru părăsit. • pl. -e. /<sl. veche бѣлчоутъ.