belciug snm [At: (a. 1579), CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: băl~ / Pl: ~uge,^[1] (rar) ~ugi, ~uri / E: vsl ведчуяу] 1 Inel de metal fixat de un obiect, de care se prinde un lacăt, un lanț etc. 2 (Înv; îe) A duce cu ~ul A înșela. 3 (Pop; îe) ~ de aur la râtul porcului Lucru nepotrivit. 4 (Pop; îe) A pune (sau a atârna) (cuiva) ~ul în nas A avea (pe cineva) în mână. 5 (Fam, îe) A (nu) fi câștigat la ~e A (nu) putea fi tratat fără considerație. 6 (Înv) Verigă de care se atârnă cheile. 7 (Imp) Inel (dintr-un lanț). 8 (Înv; lpl; îf ~gi) Cingătoare purtată de tineri în zona Mureș. 9 Meandru al unui râu care în perioadele de secetă rămâne izolat de albie. corectat(ă)