behaviorism [biheivio’rism] s.n. (psih.) Teorie apărută la începutul sec. 20, promovată de J. B. Watson, care punea la baza psihologiei studiul comportamentului, al relației dintre stimul și răspuns, eliminînd din cercetarea psihologică conștiința, fenomenele vieții psihice interioare. • /<engl. behavio(u)rism, fr. béhaviorisme.