baron s.m. 1 (în Ev. Med., în apusul și centrul Europei) Cel mai mare grad nobiliar în ierarhia feudală, format din cei care primiseră feuda direct de la rege, de care depindeau feudalii mai mici, avînd drepturi absolute pe domeniile lor. ◆ Persoană aparținînd acestui grad nobiliar. 2 Titlu de noblețe superior cavalerului și inferior vicontelui. ◆ Persoană care are acest titlu. 3 (iron., peior.) Persoană foarte bogată care și-a obținut averea prin mijloace ilegale. Baronii noștri post-comuniști, care speră astfel să-și păstreze titlurile, profiturile și scaunele (CTP). • pl. -i. /<fr. baron, germ. Baron, it. barone; cf. lat. baro, -onis.