barabor, barabori, s.m. – (reg.; înv.) Țapinar, lucrător la pădure, muncitor forestier: „Săracii baraborii, / Cân’ s-adună doi și tri / Iuti să pun și-ș beu banii” (Ștețco, 1990: 232). – Origine incertă, cf. rad. i.-e. *bharu- „brad, copac, pădure” (v. Pokorny, IEW, 109).