Barabas m. tâlhar osândit la moarte și liberat de Pilat, după cererea poporului evreu, care îl preferă lui Isus.

BARABAS [bɔrɔbɔș], Mikloș (1810-1898), pictor maghiar din Transilvania. Poetrete, peisaje, într-o manieră academică, cu note de surprindere spontană a oamenilor și locurilor („Mocani sălișteni îndreptîndu-se spre tîrg”).

BARABAS lat.-cat. < ebr. Bar-abbas „fiul tatălui”. 1. Din magh. Barabás: Bărbăș, ard.; cf. Barabaș hatman cazac (Costin). 2. < magh. Barlabassy (Hurm XI): Barlabas comis, 1460 (Fior 175) zis și Bărlăbaș comis (Div 84). Această formă duce la înrudirea cu mold. Barlibaș și variantele lui. 3. Barlibaș (16 A II 173) frate cu Ion Dupnița și cu „Armanca” din Tg. -Neamț; Bărlibaș, mold. (Sd V 15; 17 A II 81); – C., din Focșani, 1650 (RI II 161); prin confundarea p. fin. cu tc. baša: Bîrlibașa (C Bog.)* 4. Berlibaș s. (Ard). 5. Cu schimbarea p. fin., aș > a luată ca sufix: a) Barliba, Tg. Neamț, act.; Bărliba, țig. (Sd. VI 251); b) Berliba, D-tru, act.; c) Bîrliba fam. act. (Nif). 6. Prin etim. pop. după vb. a bîrliga, sau prin schimbarea p. fin. -ba în -ga: Barliga, țig. (Tec);. Bărliga b. (16 A IV 289).

Bărăbaș v. Baraba 1.