baptism s. n. Sectă creștină protestantă, apărută inițial ca protest împotriva bisericii anglicane oficiale și întemeiată de John Smith, care în 1606 fuge în Olanda; de aici, prin Roger William, secta ajunge în America, unde a continuat să se dezbine. În Europa a apărut după 1834 și s-a răspândit în toate țările. În Ardeal a fost introdus în 1884. Susține că Biblia este singura normă de credință și morală, dintre cele șapte taine admite doar botezul, care se administrează numai celor adulți, neagă Tradiția și respinge ierarhia bisericească, venerarea Fecioarei Maria, crucea, icoanele și rugăciunile la înmormântare. – Din fr. baptisme (< gr. pabtisma).