BANDURAR, bandurari, s. m. Cel care cîntă din bandură². Cîteodată, sara, în preajma focurilor mari, pe cînd cinsteau must aspru, bandurarii începeau, melancolicele cîntece ale stepei, atît de pline de avînt și de duioșie, largi, melodioase și tainice ca nemărginirea. SADOVEANU, O.I 177.