Baltazar Rar în onomastica românească, Baltazar este un vechi nume de origine asiro-babiloneeană care, datorită Bibliei și mitologiei creștine, a avut șansa să supraviețuiască și să se răspîndească în Europa. În V.T. apar două personaje ale căror nume stau la baza actualului Baltazar: primul este Belsassar (în ebr. Belshassar), fiul lui Nabucodonosor (în realitate este vorba de fiul lui Nabonide, asociat de către acesta la domnie în anul 542 î.e.n. și ucis în anul 539, în timpul cuceririi Babilonului de către perși), iar al doilea este chiar profetul → Daniel, denumit în Babilon Beltsassar (în ebr. Beltshassar). Cele două forme corespund numelor teoforice asiro-babilonene Belșarusur și Balatșarusur, în care se poate recunoaște cu ușurință numele zeului Bal (pentru semnificația sa → Hannibal); la origine formații frazeologice diferite a căror semnificație ar fi „Bal să apere pe rege” sau „Bal să apere viața lui”, cele două nume accadiene preluate de ebraică au fost redate în greacă și latină prin Baltásar. Prezența acestuia în onomastica europeană nu este legată însă de personajele biblice amintite, ci de legenda „celor trei crai de la răsărit” care ar fi venit, călăuziți de o stea, la Betleem, să se închine pruncului Iisus. Numărul și numele magilor sau regilor orientali nu apar în textul N.T. ci mult mai tîrziu, prin sec. 8 (este vorba de Gaspar, Melchior și Baltasar). Sărbătoriți de biserica apuseană de Bobotează, Baltasar și → Gaspar ajung și la noi datorită influenței latino-catolice manifestate mai ales în Transilvania; formele mai vechi Boldisar, Boldișar, Boldojar, presupun un intermediar maghiar, forma actuală Baltazar (sau Baltasar) fiind cultă și de proveniență apuseană. ☐ Germ., fr. Balthasar, it. Baldassare, sp. Baltasar, magh. Baltazár, rus. Valtasár etc.