Definiția cu ID-ul 948862:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

baltag, baltaguri, (băltag, bâltag), s.n. – (înv.) Topor cu coadă lungă, întrebuințat și ca armă: „Cu baltagu-ncolțurat” (Calendar, 1980: 5). „Inițial armă de luptă, apoi armă de vânătoare, armă de apărare ciobănească, apoi simplu baston, a rămas acum doar un element de recuzită a chemătorilor la nuntă” (Bănățeanu, 1969: 205). ♦ (onom.) Baltag, nume de familie în Maramureș. – Din tc. baltak „topor” (Șăineanu, MDA); cf. tc. balta (DLRM, DEX).