Definiția cu ID-ul 1132423:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BALTAG s.n. (Mold., ȚR) Toporișcă, secure cu unul sau două tăișuri și cu coada lungă. A: Au lovit lăcata cu baltagul de au stricat-o. NECULCE. Pănă la Grigorie-Vodă în domnia a doua, aga purta baltag. GHEORGACHI. B: Scoase baltacul lui și lovi pre săracul acela în tîmpla capului și-l omorî. MĂRGĂRITARE (1746). Variante: baltac (MĂRGĂRITARE, 1746). Etimologie: cf. tc. balta. Vezi și baltagi-baș. substantiv neutru