baládă s.f. I (lit.) 1 Creație epică în versuri (de origine populară), cu subiecte diverse, în care predomină eroicul, fantasticul, legendarul, preluată și valorificată adesea în literatura cultă; cîntec bătrînesc. 2 Specie a poeziei lirice medievale franceze și italiene, cu formă fixă (trei strofe a cîte opt versuri și un catren final). 3 Baladă romantică = povestire fantastică în versuri (scurte), într-un stil alert, apărută în Anglia și cultivată de poeții romantici europeni. II (muz.) Compoziție (vocală) cu acompaniament de pian, tipică pentru perioada romantică, avînd un ritm lent și un caracter epic descriptiv. ◆ (jazz) Interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră prin acorduri line. • pl. -e. /<fr. ballade; cf. lat. ballare „a dansa”.