bái, baiuri, s.n. (reg.) Necaz, supărare: „Lasă, nu-i bai, mândrior, / Că m-ai lăsat să trag dor” (Papahagi, 1925: 197). ■ (med.) Baiul cel mare, baiul cel rău = epilepsie; beteșâg; îmbătăciune. Expr. atestată exclusiv în regiunea nordică. – Din magh. baj „necaz” (DER, DLRM, MDA).