bahmet sm [At: ALECSANDRI, P. P. 79 / V: -ham- / Pl: ~eți / E: rs, ucr бахмать] (Înv; Mol) Cal tătăresc (din Bugeac).

bahmét s.m. (zool.; înv.) Cal tătăresc (din Bugeac). • pl. -ți. și bahamét s.m. /<rus. бахмет, tăt. bahmat „cal mare”.

‡BAHMET sm. 🐒 Cal tătăresc, mic și foarte iute: erau tot călușei rotunzi de Dobrogea și bahmeți sbîrliți de Bugeac (ODOB.) [comp. rus. bahmatŭ, pol. bachmat, probabil de origine tătărească].

BAHMET, bahmeți, s. m. (Învechit) Cal tătăresc. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. I 162. Cînd, la grajdi, el ce zărea? Un bahmet ce tot sărea. ALECSANDRI, P. P. 79.

BAHMET, bahmeți, s. m. (Înv.) Cal tătăresc. – Tătar bahmat.

bahmet m. nume dat odinioară în Mold. cailor mici, dar foarte iuți și tari, ai Tătarilor din Crimeia și din Bugeag: cincizeci de bahmeți cu perii creți POP. [Tatar BAHMAT, lit. cal mare].

bahmét m. (rus. báhmat, cal mare; tăt. turc. bahmat, cal mare, d. pers. pehn, larg, mare, și tăt. turc. at, cal. V. at). Est. Vechi. Cal tătăresc iute. – Și bahamét.

bahamet sm vz bahmet

mahmut sm vz bahmet

bahamét s.m. v. bahmet.

‡BAHAMET = BAHMET: Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți (ALECS.).

bahamét V. bahmet.

bahmet (bahmeți), s. m. – Cal tătar. – Var. bahamet. Tăt. bachm-at (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 128). De aceeași proveniență pol., rut., rus. bachmat. Cuvînt înv., s-a folosit numai în Mold.

MAHMUT s. m. v. bahmet.