BABYSITTER, babysitteri, -e, s. m. și f. Persoană remunerată, care îngrijește un copil. [Pr.: bebisităr] – Din engl. babysitter.

BABYSITTER, babysitteri, -e, s. m. și f. Îngrijitor de copii. [Pr.: beibisităr]. – Din engl. baby sitter.

baby-sitter [bebi’sitǝr] s.m., s.f. Persoană angajată pentru a îngriji, a supraveghea copiii în timpul în care părinții nu sînt acasă. • /<engl. baby-sitter.

BABY-SITTER s. m. (Pr. beibisităr) Cel angajat să aibă grijă de un copil, în absența părinților. (<engl., fr. baby-sitter)

baby-sitter s. m. f. ◊ „Fiind pus în situația de a-și crește el copiii, de a deveni menajeră, bucătar, fată în casă și baby-sitter, de a da de greul vieții de familie, Romeo revine la Julieta.” Sc. 16 VII 81 p. 4. ◊ „Gama de meserii spre care se îndreaptă studenții este deosebit de largă: de la meditator la hamal, de la vânzător la disc-jockey, de la șofer de taxi la agent de publicitate, de la ghid la baby-sitter.” ◊ Rev. 22 2026 V 93 p. 10. ◊ „[...] noua orientare [...] constă în formarea de baby-sitter, adică de îngrijitori de copii.” Expr. Mag. 7/95 p. 14 [pron. bebi-sităr] (din engl., fr. baby-sitter; PR 1953, DMC 1960)

!babysitter² (engl.) [pron. beĭbisităr] s. m., pl. babysitteri [pron. beĭbisitărⁱ]

!babysitter¹ (engl.) [pron. beĭbisităr] s. f., g.-d. art. babysitterei [pron. beĭbisităreĭ]; pl. babysittere [pron. beĭbisităre]

babysitter² (angl.) [pron. bebisităr] s. m., pl. babysitteri

babysitter¹ (angl.) [pron. bebisităr] s. f., pl. babysittere^[1]