bătălắu snm [At: DOSOFTEI, V. S. II, 64 / Pl: ~laie sn, -lâie sn, (rar) -lăuri sn, -lăi sm / E: bate + -(ă)lău] 1 Bătăuș. 2 Lopățică pentru bătutul rufelor la gârlă. 3 Pisălog de lemn pentru grâu. 4 Băț scurt și gros cu care se pisează usturoiul. 5 (Lpl; îf bătălăie) Termen colectiv care desemnează două instrumente ale cosașului: batca și ciocanul.

BĂTĂLẮU, bătălaie, s. n. (Reg.) Pisălog¹. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ălău.

bătălắŭ n., pl. ăĭe (d. bat). Rar. Unealtă de lemn de bătut ceva, precum: lopățica (filca) de bătut mingea saŭ rufele la spălat, bățu putineĭului, maĭu, chilugu de lemn de strivit usturoiu ș.a. Pl. Cĭocîrtiĭ (Acad.). – La Dos. pl. urĭ.

bătălắu¹ (bătăuș) (pop.) s. m., art. bătălắul; pl. bătălắi

bătălắu² (unealtă) (pop.) s. n., art. bătălắul; pl. bătăláie

bătălău s. n., art. bătălăul; pl. bătăláie

bătălắu, bătălăi, s.n. – (reg.) Băț prevăzut cu un mănunchi de nuiele la un capăt, pentru bătut laptele prins (Strâmtura). – Din bate (< lat. pop. battere = lat. battuere „a bate, a lovi”) + suf. -ălău (Scriban, DLRM, MDA).