bî́rnîĭ V. zbîrnîi.

zbî́rnîĭ, a -í v. intr. (vsl. *brĭnetĭ, de unde și rut. breniti, pol. brnieć, ceh. brnĕti, a bîzîi, a zbîrnîi. [Bern. 1, 95]. Cp. și cu bîrcîĭ). Fac zbîrn, vorbind de insectele marĭ, de coarde maĭ groase întinse ș. a. Telefoanele zbîrnîĭe, țîrîĭe (sună) mereŭ. Fig. A-țĭ zbîrnîi urechile, a fi bolnav de urechĭ, a ți se părea că tot auzĭ zbîrn (V. țiuĭ). V. tr. Fac să zbîrnîĭe: băĭețiĭ îșĭ zbîrnîĭaŭ zmeĭele. – Rar și bîrnîĭ. V. vibrez, bîzîĭ.