bâlie sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 12^v/7 / V: (reg) bu~, ~lă / A și: bâlie / Pl: ~ii / E: ucr былию] 1 (Înv) Iarbă. 2 (Reg) Cotor de la diferite plante. corectat(ă)

bală³ sf vz bâlie

bâlă sf vz bâlie

bălărie s.f. 1 (mai ales la pl.) Buruiană înaltă și stufoasă care crește pe locuri necultivate. 2 Loc (necultivat) năpădit de buruieni. • pl. -ii. g.-d. -iei. /bîlie + -ărie.

bîlie s.f. 1 (înv.) Buruiană, iarbă. N-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie (DOS.). 2 (reg.) Cotor, cocean de la diferite plante. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<sl.veche бꙑлнѥ; cf. rus. биля „buruiană”.

†BÎLIE sf. 🌿 1 Buruiană, bălărie: hrana îi era samorasle bîlii (DDS.) ¶ Oaș. Tuleiu de porumb (VIC.) [vsl. bylije].

bălărie f. iarbă crescută mare și des, buruieni netrebnice ce înneacă o câmpie: alt miros dă floarea și alt miros dă bălăria PANN. [Vechiu-rom. bâlie = slav. BYLIE, buruiană; forma bălărie e un colectiv modern, analog lui ierbărie, stufărie].

bîlie f. (vsl. byliĭe, bylĭ, buruĭană; bg. bilie, buruiene; rus. bylie, buruĭană. V. bălărie). Dor. Tulpină de cartof ș.a. Cov. Pl. Bălăriĭ, dudău: copiiĭ s’au ascuns pin bîliĭ. – În Nț. bîlnie.

bălie (-ii), s. f. – Albie, cadă. Rut. balija, pol. balia, din germ. de jos balje > fr. baille (Scriban). Se folosește în Mold.

bîlie (-ii), s. f. – 1. Iarbă, plantă. – 2. Tulpină; trunchi. – Var. bulie. Sl. bylije „ierburi”, sau din rut. byl’e „tulpini” (DAR). Numai în Mold. Cf. bălărie.

BÂLIE s. v. bălărie, buruiană.

bîlie s. v. BĂLĂRIE. BURUIANĂ.

bâlie, bâlii, (bâlă), s.f. (reg.) 1. Tulpina porumbului; turjan, jmetelin, tuleie: „Iarna țineam vitele cu fân și bâlii” (Grai. rom., 2000). 2. Tulpina florii-soarelui. 3. Lujer de bostan. 4. Vrej de castraveți; ziță. ■ În Dragomirești, s-a semnalat var. (rară) bâlă (v. Faiciuc, 2008: 750). – Din ucr. balija (DER, MDA).

bâlie, bâlii, s.f. – (reg.) Tulpina porumbului (sens general); turjan, jmetelin, tuleie (ALRRM, 1971: 406). Tulpina florii-soarelui (D. Pop, 1978). Lujer de bostan (Memoria, 2004). Vrej de castraveți; ziță. „Iarna țineam vitele cu fân și bâlii” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Din ucr. balija (DER, DLRM, MDA).

bâlie, bâlii, s.f. – Tulpină. Tulpina porumbului (sens general); turjan, jmet’elin, tuleie (ALR 1971: 406). Tulpina florii-soarelui (D. Pop 1978). Lujer de bostan (Memoria 2004). Vrej de castraveți; ziță. – Din s. bylije „ierburi” sau din ucr. byl’e „tulpini” (DA cf. DER).

BÎLIE s. f. (Mold.) Buruiană, ierburi. Hrana îi era samorasle bîlii. DOSOFTEI, VS. N-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. bylĭje.

bâlă, s.f. v. bâlie.