bâlie sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 12^v/7 / V: (reg) bu~, ~lă / A și: bâlie / Pl: ~ii / E: ucr былию] 1 (Înv) Iarbă. 2 (Reg) Cotor de la diferite plante. corectată

bălărie s.f. 1 (mai ales la pl.) Buruiană înaltă și stufoasă care crește pe locuri necultivate. 2 Loc (necultivat) năpădit de buruieni. • pl. -ii. g.-d. -iei. /bîlie + -ărie.

bîlie s.f. 1 (înv.) Buruiană, iarbă. N-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie (DOS.). 2 (reg.) Cotor, cocean de la diferite plante. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<sl.veche бꙑлнѥ; cf. rus. биля „buruiană”.

BÎLIE s. f. (Mold.) Buruiană, ierburi. Hrana îi era samorasle bîlii. DOSOFTEI, VS. N-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. bylĭje. substantiv feminin

bălărie f. iarbă crescută mare și des, buruieni netrebnice ce înneacă o câmpie: alt miros dă floarea și alt miros dă bălăria PANN. [Vechiu-rom. bâlie = slav. BYLIE, buruiană; forma bălărie e un colectiv modern, analog lui ierbărie, stufărie].

bî́lie f. (vsl. byliĭe, bylĭ, buruĭană; bg. bilie, buruiene; rus. bylie, buruĭană. V. bălărie). Dor. Tulpină de cartof ș.a. Cov. Pl. Bălăriĭ, dudău: copiiĭ s’au ascuns pin bîliĭ. – În Nț. bîlnie.

BÂLÍE s. v. bălărie, buruiană.

bîlie s. v. BĂLĂRIE. BURUIANĂ.

bîlíe (-íi), s. f. – 1. Iarbă, plantă. – 2. Tulpină; trunchi. – Var. bulie. Sl. bylije „ierburi”, sau din rut. byl’e „tulpini” (DAR). Numai în Mold. Cf. bălărie.

bâlie, bâlii, s.f. – (reg.) Tulpina porumbului (sens general); turjan, jmetelin, tuleie (ALRRM, 1971: 406). Tulpina florii-soarelui (D. Pop, 1978). Lujer de bostan (Memoria, 2004). Vrej de castraveți; ziță. „Iarna țineam vitele cu fân și bâlii” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Din ucr. balija (DER, DLRM, MDA).

bâlie, bâlii, s.f. – Tulpină. Tulpina porumbului (sens general); turjan, jmet’elin, tuleie (ALR 1971: 406). Tulpina florii-soarelui (D. Pop 1978). Lujer de bostan (Memoria 2004). Vrej de castraveți; ziță. – Din s. bylije „ierburi” sau din ucr. byl’e „tulpini” (DA cf. DER).