bulhac sn [At: CREANGĂ, GL. / V: băl~, bâlhoacă / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Smârc.

bîlhac s.n. v. bulhac.

bulhac s.n. (reg.) Băltoacă, mlaștină, smîrc. • pl. -ce, -uri. și bîlhac s.n. /cf. bîhli, bg. бълвоч.

BÎLHAC (pl. -ace) sn. = BULHAC: Mănînc putregaiu de fag Și beau apă din ~ (GR.-N.).

bîlhac V. bulhac.

bulhác și bîlhác n., pl. e și urĭ (din *bulvac, *bîlvac, rudă cu bg. bŭlvóč, borîtură, d. bŭlvam, vărs, borăsc. V. bulhărie, bîlc și bolbotină). Est. Băltoagă, mlaștină: a trăĭ acolo unde-s malurĭ de mămăligă și bulhace de lapte acru (Btș.); șesu plin de bîlhace și mocirlă, Prutu și bîlhacurile de pe șesu Horinciĭ (VR. 1909, 8, 176).