AVAN, -Ă, avani, -e, adj. (Mold.) Strașnic, grozav, cumplit. Cît de avană va fi fost lovitura aceea, nu pot spune. MARIAN, O. II 49. Într-o groapă mare arde-un foc avan. EMINESCU, L. P. 127. ◊ (Adverbial) Dar strînge pumnul mai avan pe furcă. DRAGOMIR, S. 24. Afară băteau lunurile, băteau avan. CAMILAR, N. I 353. Numai de nu l-o fi rupt apa [podul], că am auzit că vine avan Șiretul. SADOVEANU, M. 180. ♦ (Despre oameni) Rău, crud, hain. Vezi cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate! CREANGĂ, P. 134. O cîmpie mănoasă, răzășească, Pe care o pîndește avanul domnitor. ALECSANDRI, P. A. 226. Nu are îndurare, e aprig și avan. NEGRUZZI, S. II 298.