auă sfp [At: PSLAT. SCH. 492/1 / A și: auă / E: ml uva] 1 (Iuz; șîs strugur de ~) Strugure. 2 (Olt; spc) Varietate de strugure cu boabe mărunte și dese Si: berbecel.

†AUĂ sf. 🌿 1 ❍Strugure ¶ 2 Specie de strugure cu boabele mărunte și dese [lat. uva].

auă f. varietate de strugure cu boabe mărunte și dese. [Vechiu-rom. auă, strugure = lat. UVA, cu a protetic].

aúă f. (lat. uva). Ps. S. Poamă, strugurĭ. Azĭ. Olt (Dolj). Un fel de strugurĭ cu boabe micĭ și dese.

auă s. f. – Struguri. Lat. ūva (Pușcariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. üa). Cuvînt vechi, care pare să fi fost arhaism încă în sec. XVII; totuși, s-a păstrat, parțial, în Olt., ca nume al unei varietăți de strugure. (Cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 324).

HARTMANN VON AUE [há:rtma:n fon áuə] (c. 1170-c. 1220), poet german. Unul dintre clasicii literaturii germane de curte. Romane versificate („Büchlein”) și poem cavalerești, cu teme inspirate din ciclul „Mesei rotunde” („Erek”, „Iwein”), uneori cui tentă religioasă („Sărmanul Heinrich”).

AUĂ s. v. strugure.

auă s. v. STRUGURE.^[1]

AUĂ s. f. (ȚR, Trans. SV) Strugure. B: Greznovenĭ. [l. greznŭ). Strugur de auo. MARDARIE, 129. Obĭimaju; obĭemlju lozu. Strîng auo. Culeg viță. MARDARIE, 288. Grozdŭ, aua, strugurul – Greznovenie, strugurii, aua. ST. LEX., 268; cf. MARDARIE, 176. C: Culeage strugurii viei pămîntului, că s-au copt aua [marg. poama]. NT, 314^r. Etimologie: lat. uva. Cf. poamă.