AU¹ adv. (Arhaizant și retoric; rar și popular) Oare. Tu bine ai știut ale cui sînt moșiile acestea! Au nu ți-au arătat ție moșneagul locul? SBIERA, P. 38. Au purtarea noastră nu-ți place? Au supușii măriei-tale sînt răi? ISPIRESCU, L. 12. Au nu vezi tu, mîndro, bine Cum bat calea pentru tine? HODOȘ, P. P. 109. ◊ (Pleonastic, urmat de «oare») Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu, oare, Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. ◊ (Urmat de «doar» sau «doară»). Au doară nu te mulțumești cu simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231.