ATRIBUTIV, -Ă 1. Propoziție ~ În sintaxa românească, tip de propoziție subordonată* dependentă față de un nume: substantiv, în construcțiile cele mai frecvente, dar și unele pronume (ex. acela care dorește să plece; nimic din ce s-a spus) și numerale (ex. al doilea care mă întreabă). • După tipul de conectori*, se disting atributive relative și conjuncționale. Cele relative sunt introduse prin relative*, pronume sau adverbe (elevul care învață; locul unde ne-am întâlnit), iar cele conjuncționale, prin conjuncțiile subordonatoare* că, să, ca... să, dacă (dorința să reușim; credința că vom reuși). • Un tip special de atributivă este interogativa indirectă*, care determină substantive provenite din verbe și adjective acceptând introducerea întrebărilor. Mărcile de subordonare sunt diferite, după cum este transpusă în subordonare o interogativă parțială sau totală: dacă este semnul interogației totale în vorbire indirectă (întrebarea dacă vom reuși; curiozitatea dacă vom reuși), în timp ce interogativele parțiale păstrează cuvintele interogative, devenite, contextual, relative (întrebarea cum vom reuși; curiozitatea când vom reuși). • După tipul de determinant: obligatoriu / facultativ, în raport cu regentul, și după funcția determinantului: de identificare a regentului sau de explicare a acestuia, atributivele sunt: determinative, dacă subordonata este obligatorie, nesuprimabilă (mă gândesc la proiectul pe care...); explicative, dacă subordonata, care introduce o explicație, este suprimabilă (eu, care am făcut atâtea sacrificii...). Atributivele determinative sunt neizolate, deci neseparate prin pauză (grafic, prin virgulă) de regent, iar cele explicative sunt și izolate, separarea lor prin pauză și intonație fiind obligatorie. 2. În gramatica transformațională* românească, termen care acoperă conceptele de nume predicativ* și de element predicativ* suplimentar, sugerând caracteristica lor comună de a fi dependente, în afară de verb, și față de un nume. în funcție de istoria transformațională* diferită, se disting: atributivul de bază, care aparține unor construcții de bază* și corespunde numelui predicativ; atributivul transformat, obținut prin transformări* de amalgamare și de reducere a două propoziții și care corespunde elementului predicativ suplimentar. Vezi deosebirea dintre: El este înțelept, unde adjectivul înțelept are caracteristicile unui atribut de bază, și îl consider înțelept, unde adjectivul apare în vecinătatea verbului ca rezultat al unor transformări, funcționând deci ca atributiv transformat (vezi NUME PREDICATIV; ELEMENT PREDICATIV SUPLIMENTAR). 3. Funcție ~ În gramatica limbii franceze, funcție îndeplinită de un adjectiv sau de un substantiv în relație cu un verb copulativ, corespunzând numelui predicativ din gramatica românească. G.P.D.