ATRIBUT, atribute, s. m. 1. Însușire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care obiectul sau fenomenul respectiv nu poate nici să existe și nici să fie conceput. Mișcarea este un atribut al materiei. ◊ (Concretizat) Simbol, semn, emblemă. Sabia și cumpăna erau în antichitate atributele zeiței Dreptății. ▭ Copiii... sînt încîntați să poarte această legătură ( = cravată), care pare un atribut al supleții și dezinvolturii lor. BOGZA, C. O. 281. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. În propoziția «omul cinstit apără «pacea», cuvîntul «cinstit» e atribut pe lîngă «om».