atribut, atribute s. n. 1. Însușire esențială a unui obiect, a unui fenomen, a unei ființe etc. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. (Gram.) Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. 3. (Teol., la pl.) Proprietăți reale ale firii dumnezeiești, care se constată în creație, în purtarea de grijă prin care Dumnezeu Se comunică și Se manifestă ca ființă personală potrivit cu starea noastră. După sf. Maxim Mărturisitorul, acestea sunt: existența, existența veșnică, bunătatea și înțelepciunea, pe care Dumnezeu le-a împărtășit ființei raționale în vederea susținerii, conservării și mântuirii acesteia. – Din fr. attribut, lat. attributum.