ATRIBUT 1. În gramatica românească, denumește partea secundară de propoziție* dependentă față de un nume: substantiv*, pronume* sau numeral*, indiferent de modul de realizare a dependenței și de funcția semantică a determinantului în raport cu centrul nominal. În construcția: această ultimă carte de lingvistică apărută la București, substantivul carte primește patru atribute de tip diferit, necoordonate între ele. • În funcție de clasa morfologică prin care atributul se exprimă, se disting următoarele tipuri: adjectivale, exprimate prin adjective sau orice cuvânt cu comportament adjectival, reunite pe baza trăsăturii comune a acordului* gramatical cu regentul (vezi aceste două femei suferinde; puterile noastre înzecite); substantivale, exprimate printr-un substantiv sau orice alt cuvânt cu comportament substantival (vezi aceste cărți de istorie ale profesorului; ajutorul aproapelui; refuzul unei jumătăți dintre noi); pronominale, exprimate printr-un pronume (vezi construcțiile: ideile lui / fiecăruia, acestuia, altuia; disprețul de ceilalți; în viața-mi); verbale, exprimate prin forme verbale nepersonale: infinitiv, supin, gerunziu neacordat (ex. indicatori înregistrând inflația; dorința de a lucra / de învățat); adverbiale, exprimate prin adverbe și locuțiuni adverbiale (ex., mersul pe jos de-a bușilea). • În funcție de mijlocul formal de realizare a subordonării, se disting următoarele subclase de atribute substantivale, respectiv, pronominale: genitival, dacă subordonarea se realizează flexionar, prin cazul genitiv (ex. cartea elevului / lui Ion, acestuia, fiecăruia, altuia); în dativ, dacă subordonarea se realizează prin cazul dativ (ex. distribuirea de ajutoare sinistraților; în gându-mi); prepozițional, dacă legătura cu regentul este prepozițională (ex. carte de istorie pentru liceeni; gândul la sine / la ceilalți); apozițional, în cazul în care relația față de regent este de tip apozițional* (ex. Ion, prietenul Corinei, altul decât cel știut). • În funcție de izolarea / neizolarea față de regent, semn al dependenței mai laxe / mai strânse, atributele pot fi: izolate, separate prin pauză și intonație (grafic, prin virgulă), și neizolate. Sub aspect semantic, cele izolate sunt fie circumstanțiale, dacă introduc o nuanță suplimentară circumstanțială, fie descriptive. în exemplul: Sportiva, bolnavă, a abandonat cursa, atributul izolat bolnavă este și circumstanțial, aducând, suplimentar, nuanța cauzală; în exemplul: Florile, roșii și albe, erau încântătoare, atributele izolate roșii și albe au funcție descriptivă. 2. În gramatica altor limbi (în cea franceză, de ex.), desemnează funcția îndeplinită de adjectivul sau substantivul intrat în relație cu un verb copulativ* (ex. il est / devient triste); se deosebește de funcția adjectivului aflat în relație directă, facultativă, cu un substantiv, numită epitet; ex. son sourire triste). G.P.D.