ateia (-i, -at), vb. – (Banat) A îmbrăca de sărbătoare, a găti, a dichisi. Origine necunoscută. După o părere mai veche a lui Mangiuca, Familia, 1884, 67, și Philippide, ZRPh., XXXI, 294, ar fi cuvînt identic cu it. attilarsi, v. prov. atilhar; ipoteză pe drept cuvînt combătută de DAR, cf. REW 2604. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 112, ar fi o formă refăcută pe baza lui desteia, și aceasta de la lat. *destilāre (cf. împotriva acestei păreri, Graur, BL, V, 95). Spitzer, BL, VI, 235 se referă, la etimonul tei, puțin probabil. – Der. ateietură, s. f. (haine de duminică, podoabe).