Definiția cu ID-ul 895928:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la găuri, crăpături, deschizături) A umple, a înfunda; (cu privire la o sticlă) a pune dop. Se spune în basm despre unul care, cică, poate astupa borta vînturilor. CAMILAR, TEM. 40. Mustul... îl păstrează în gărăfioare bine astupate. SADOVEANU, N. F. 35. Spurcata astupă toate găurile casei. ISPIRESCU, L. 65. ◊ Expr. A-și astupa urechile = a-și pune mîinile la urechi spre a nu auzi ceva; fig. a nu voi să audă ceva. De-auzi vorbe rele Tu surd să te faci, Astupă-ți urechea, Te culcă și taci. ALECSANDRI, T. I 256. Păgîn! mă curmă dascălul, astupîndu-și urechile. NEGRUZZI, S. I 13. A astupa cuiva gura = a face pe cineva să tacă, a face pe cineva să nu mai clevetească. De astupat ochii mi-ai dat... dar de astupat gura? ALECSANDRI, T. 181. (Familiar) A astupa găuri = a plăti datorii. Cîte găuri n-ai astupa cu banii din păstrare! La HEM. 2. (Cu privire la intrări, deschizături) A închide a bara, a opri accesul. Au astupat ușa cu crengi de copaci. DRĂGHICI, R. 100. ♦ (Cu privire la drum sau la cale) A face inaccesibil sau impracticabil; a acoperi, a înfunda. O dă în frig și ninsoare cumsecade, și într-un buc ne astupă calea. CREANGĂ, A. 30. Astupați cărări și drumuri. ALECSANDRI, P. A. 151. Doi-trei să-mi plecați, Drum să-i astupați, Calea să-i tăiați! TEODORESCU, P. P. 493. ◊ Fig. Înalt și întunecat, malul din dreapta ne astupă vederea. VLAHUȚĂ, O. A. 414. 3. A acoperi, a înveli ceva (așa îneît să nu se mai vadă). Merse prin oraș, dar cu fața astupată, ca să nu-l mai cunoască nimeni. RETEGANUL, P. IV 54. În sobă arsese un foc strașnic; îl învălisem și astupasem, căci era ger afară. CREANGĂ, A. 110. ◊ Expr. A astupa (cuiva) ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă adevărul sau realitatea. Magdian (dîndu-i punga): Na cu ce să-ți astupi ochii. ALECSANDRI, T. 180. ♦ (Cu privire la o urmă) A șterge, a face să piară, să nu se mai știe. (Refl. pas.) Și-am venit, venit, venit, Dar la pod ne-am poticnit. Pînă ce-n sus ne-am sculat, Urma ni s-a astupat. TEODORESCU, P. P. 177. ♦ A acoperi (cu pămînt, cu frunze etc.); a îngropa. V. astruca. Și-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupînd cu el orașe. EMINESCU, O. I 45. Cînd m-or îngropa Și m-or astupa... TEODORESCU, P. P. 436. Frunza că s-a scutura. Trupul că mi-a astupa. ALECSANDRI, P. P. 74. ♦ (Cu privire la sunet, glas, voce etc.) A face să nu se mai audă, a copleși, a acoperi. ♦ Fig. A înăbuși. Mihai, după ce astupă în țară comploturile iscate de intrigile turcilor, se pregătește pentru noi triumfuri. BĂLCESCU, O. I 195.