ASPIRAT, -Ă Sunet a cărui rostire se caracterizează prin prezența unui suflu expirator. Acest suflu poate preceda rostirea unei vocale, fiind notat prin h (lat. homo; germ. Wilhelm), dar apare frecvent în rostirea consoanelor oclusive* (în engleză, [p, t, k] la inițială de cuvânt sau de silabă, înaintea unei vocale accentuate, au o pronunțare aspirată; [p^h, t^h, k^h]; în română, ociusivele finale sunt rostite cu o ușoară aspirație: cap^h, pot^h, cad^h, rog^h etc.). Suflul specific rostirii aspiratelor se explică prin faptul că glota se deschide, permițând scurgerea aerului. L.I.R.