ASMUȚI, asmut, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cîini) A îndemna la urmărire, la atac, a întărită prin anumite strigăte. Să asmuțim cîinii pe el. PAS, L. I 16. Asmuții cîinii la dînsa, ca să o sfîșie. ISPIRESCU, L. 384. Pe cerb că-ntîlnea. Arcul că-ntindea, Șoimi că trimetea, Copoi c-asmuțea. TEODORESCU, P. P. 66. ♦ (Subiectul este altceva sau altcineva decît omul) A stîrni. Porcii înjunghiați asmuțeau cîinii caselor. DELAVRANCEA, la HEM. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A stîrni, a ațîța, a îndemna la acțiuni dușmănoase împotriva cuiva). Într-o fugă se ducea Și pe turci îi asmuțea. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Refl. reciproc. Copiii de pe drumuri își făcură din ochi, asmuțindu-se asupra gușatului. DELAVRANCEA, T. 122. 3. Fig. A îndemna, a stimula la ceva; a excita. Și-asmuțea gîndul, îl gonea din muche în muche, de p-un plai p-altul. DELAVRANCEA, S. 14. ◊ Refl. Cu moartea domnului trebuiau acum să le renască [boierilor] nădejdile și să se asmuță ale lor nalte rîvniri. ODOBESCU, S. I 106. ♦ (Neobișnuit, cu privire la alimente) A face să fie mai excitant, mai picant. Storci într-un vas zeama parfumată a mai multor lămîi gustoase... [și] ca să-nviezi și să mai asmuți acea smeadă și diafană salce (= sos), răspîndești d-asupră-i un oacheș nor de piper. ODOBESCU, S. I 464. – Variantă: asmuța, asmuț (ISPIRESCU, L. 302), vb. I.