ASLAM s. n. (Mold.) Camătă, dobîndă. A: Nu se mai împuținează din calea ei aslamul și înșelăciunea. ARSENIE DIN BISERICANI. De aslamuri și de nedreptăți va izbăvi sufletele lor. IOAN DIN VASLUI; cf. DOSOFTEI, PS. II C: Să nu iai camătă cu aslam, că camăta cu aslam orbeaște ochii omului. AA SEC. XVIII², 62^r. ♦︎ Înșelăciune. Holdele diavolului sînt locurile ceale ascunse, unde să fac curviile, uciderile, nedireptățile, aslamurile, asuprealele. VARLAAM. Etimologie: tăt. crim. aslam. Cf. ademană, mîzdă, ujurie; alnicie, celărnicie, celșag, celuitură, geambașie, hămișag, hîtrie (2), marghiolie, meteahnă, tălpijic, tălpizie.