asin (asini), s. m. Măgar. – Var. (înv.) asen, asîn. – Istr. Ǫsir. Lat. ăsĭnus, al cărui rezultat normal a fost asîn (Pușcariu 135; REW 704; Candrea-Dens., 100; DAR). Cuvînt curent în sec. XVI-XVIII, a fost înlocuit de măgar și reactualizat, deși fără forță, de unii scriitori din sec. XIX, cu forma latinizată. Forma f., asină, s. f. (înv., măgăriță), poate reda direct lat. asĭna, cf. it. asina, sp., port. asna.